
În fiecare număr din revista pentru tineri prezentăm câte o poveste de succes cu scopul de a le oferi exemple de urmat tinerilor.
De acestă dată dorim să-i prezentăm pe Szőcs Zsófia și Levente, care au pornit o afacere de familie.
Cu doi ani în urmă ne-am mutat acasă la Văcărești – începe prezentarea Szőcs Zsófia. Împreună cu soțul meu am lucrat două sezoane în Elveția, la o fermă de legume bio. Când am început să lucrăm acolo n-am știut prea multe despre cultivarea legumelor, dar cu trecerea timpului, am acumulat experiență și treptat am ajuns la concluzia că ar trebui să încercăm acasă să cultivăm legume. Astfel, am cumpărat sere folosite din Elveția și le-am trimis acasă. Paralel am încercat să cumpărăm și teren arabil acasă. Mereu am știut că suntem temporar în Elveția și ne dorim să avem o viață stabilă acasă, totuși nu am stabilit o data fixă pentru revenire. Din forțe și din venit proprii am construit cele patru sere, care au o suprafață totală de 15 ari. În momentul de față construim un solar de 9×16 metri, care va servi pentru creșterea răsadurilor. Pe teritoriul fermei cultivăm plante atât în sere, cât și pe teren arabil. În sere primăvara punem ridichi, salată, spanac, iar după acestea roșii, ardei, vinete și castraveți. Pe terenul arabil cultivăm morcov, dovlecel, fasole, ceapă, sfeclă roșie, pătrunjel și salată. Anul acesta vom pune și cartofi. Procesul de cultivare se face în mare parte manual. Chiar dacă rămân câteva buruieni, nu folosim chimicale. Plantele sunt irigate cu un sistem de picurare din rezervor propriu. Ținând cont că suntem la început de drum, este devreme să zicem că cultivarea plantelor asigură un trai bun, totuși după socoteli viitorul e promițător. Nu numai profitul este important, ci și faptul să consumăm alimente de calitate și sănătoase. Acesta se poate asigura cel mai ușor dacă le producem noi înșine. Oriunde ne planificăm viitorul, de lucrat peste tot trebuie. Chiar și în străinătate trebuie să muncești mult și să economisești dacă vrei să realizezi ceva. Cu muncă persistentă și cu binecuvântarea lui Dumnezeu putem să ne asigurăm un trai bun. Soțul meu a suportat mai bine traiul din străinătate, dar eu am avut imens dor de acasă, abia așteptam să revin acasă. Este greu să schimbi un trai sigur de acasă pentru un trai închipuit, mai de vis. Ceea ce ne-a făcut să revenim acasă a fost nașterea fetiței noastre. Știam că locul nostru este acasă, în cercul familiei. Pentru viitor avem multe planuri, numai banii să ne ajungă. Dorim să extindem gama de legume. Mai mult, luăm în considerare înființarea unui procesor de legume, pe care dorim să-l facem prin finanțări nerambursabile.