Detalii despre cum ne putem baza pe tine:
Obiectivul principal este promovarea și sprijinirea dezvoltării durabile în Munții Harghita.
Cerințe importante:
Atribuțiile tale vor fi planificarea, programarea și monitorizarea resurselor, sintetizarea conceptelor de dezvoltare în acest domeniu, iar misiunea ta principală este ca în mod direct și indirect să ai o contribuție la elaborarea Planului Urbanistic Zonal, la dezvoltarea și prosperitatea membrilor, respectiv la identificarea și dezvoltarea zonelor cu potențial turistic.
Condiţii de participare:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă
- vechime în specialitatea studiilor necesare minimum 1 an
- permis de conducere categoria B
- cunoștințe de limbă engleză
Avantaje:
Pe tine te căutăm, dacă:
– Ai abilități bune de comunicare!
– Crezi în obiective și ai o viziune!
– Ești orientat către soluții!
– Ești încrezător!
Înscriere:
Dosarele de concurs se depun la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita, (Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5), însoțite de documentele originale, în perioada 29.03.2022 – 11.04.2022 (inclusiv), până la ora 16:45.
Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia stabilită se afişează la sediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita respectiv și pe site-ul: https://judetulharghita.ro/consiliul-judetean-harghita/cariera/
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul instituţiei şi prin e-mail: garbekinga@judetulharghita.ro.
More Information
- Adresă Miercurea Ciuc, Piața Libertății nr. 5